joi, 30 iunie 2011


Atunci când…


Atunci când soarele va obosi sã mai rãsarã
Şi când stelele se vor fi plictisit sã rãmânã ţintuite pe cer
Atunci când ploaia masochistã va-nceta sã se mai izbeascã de pãmânt
Şi apa mãrii nu va mai şti sã se mai zbatã
Atunci când muzica se va descompune înainte sã ajungã în suflet
Şi plantele şi animalele vor fi doar statui
Atunci când am sã strãbat întreaga lume şi nu am sã te gãsesc
Tu sã ştii cã totul a murit împreuna cu mine.

duminică, 19 iunie 2011

Caut ceva

Caut ceva !
Caut acea frazã muzicalã,
Acele sunete legate
Într-un mod supraomonesc
Care fac ca sufletul omului
Sã se rupã în mii de bucãţi,
Iar morţii sã învie.
Stropii de ploaie sã se opreascã
Înainte sã atingã pãmântul,
Iar aerul sã se dilate
Sub forma unor cercuri concentrice.
Caut acea frazã muzicalã
Care îl face pe om
Sã se simtã îmbrãţişat de Dumnezeu.




duminică, 12 iunie 2011











Te-am vãzut ieri, aşa cum te-am vãzut de atâtea ori în ultima vreme,
Şi totuşi ieri parcã erai mai frumoasã.
Simt cã se petrece o schimbare în interiorul meu.
Sunt atâtea lucruri pe care aş vrea sã ţi le spun,
Dar nu pot, pur şi simplu nu am curaj.
Ce-ar schimba de fapt toate aceste cuvinte ?
N-ar schimba nimic.
Ar rupe în bucãţi mantaua cu care te-am acoperit.
Dar dacã totuşi e ceea ce cred eu cã va fi
Prima întrebare şi, de fapt, singura
Pe care ţi-aş adresa-o ar fi :
Îmi dai voie sã mã îndrãgostesc de tine?

joi, 9 iunie 2011

Dupã ce noaptea a înghiţit şi ultima razã de luminã
Şi stelele au început sã danseze,
Eu am ieşit pe stradã .
Mai întâi am privit în stânga şi-n dreapta sã nu mã vadã careva,
Apoi am întins mâna şi am luat de pe cer câteva stele.
Le-am simţit strãlucirea în palmã
Şi pentru o clipã m-am simţit stãpânul lumii,
Dar numai pentru o clipã.
Apoi m-am jucat cu ele si mi le-am lipit de trup.
Arãtam ca un licurici.



miercuri, 8 iunie 2011

La infinit

De-aş putea sã cuprind infinitul cu mintea,
L-aş ţine prizonier în temniţele raţiunii.
Şi din când în când l-aş vizita şi aş cãlãtori
în strãfundurile sale,
Cãci niciodatã nu m-aş plictisi de tot ceea ce el mi-ar putea oferi.
Iar acolo timpul nici nu existã.